Scufita Rosie ... politically correct

Ia te uita ce am gasit pe net, dupa o conversatie interesanta cu colegele arhitecte...  La Humanitas a aparut mai demult (in 2007) o carticica de James Finn Garner, "Povesti corecte politic de adormit copiii", in colectia Rasul lumii.

Sunt basme clasice reinterpretate in spiritul american de " politically correctness". rezultatul e absolut hilar. V-o servesc pe prima...

Scufiţa Roşie

A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie - nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate. În plus, bunica ei nu era bolnavă, ci mai degrabă într-o stare perfectă de sănătate fizică şi mentală, fiind absolut capabilă să aibă grijă de propria persoană, ca orice adult ajuns la maturitate.

Deci, Scufiţa Roşie îşi luă coşul şi porni la drum prin pădure. Mulţi oameni considerau pădurea ca pe un loc plin de pericole şi ameninţări, de aceea nu puneau niciodată piciorul acolo. În ciuda acestui fapt, Scufiţa Roşie avea suficientă încredere de sine şi în sexualitatea ei crescândă, încât să nu se lase intimidată de asemenea clişee freudiene.

Pe drumul spre casa Bunicuţei, Scufiţa Roşie fu acostată de un lup care o întrebă ce duce în coş. Ea îi răspunse:

- Câteva snackuri sănătoase pentru bunicuţa mea, care, cu siguranţă, este absolut capabilă să-şi poarte singură de grijă ca orice adult ajuns la maturitate.

Şi lupul îi răspunse:

- Ştii, draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure.

Scufiţa Roşie îi răspunse:

- Consider remarca ta sexistă extrem de jignitoare, însă prefer s-o ignor, gândindu-mă la statutul bine cunoscut de proscris al societăţii pe care-l ai, din cauza căruia stresul te-a obligat să elaborezi această viziune personală despre lume şi viaţă, care este cu totul valabilă. Iar acum, te rog să mă scuzi, fiindcă trebuie să-mi văd de drum.

Scufiţa Roşie merse mai departe şi nu se abătu de la drumul principal. Însă, cum statutul de proscris al societăţii îl ajutase pe lup să se debaraseze de clişeele înrobitoare, tributare modului de gândire tipic occidental, liniar, lupul cunoştea o scurtătură pe care putea ajunge mai rapid la casa Bunicuţei. Dădu buzna în casă şi o mâncă pe Bunicuţă, acţiune al cărei curs era perfect firesc şi valabil pentru un carnivor ca el. După care, total dezinhibat, eliberat de prejudecăţile tradiţionaliste, rigide în legătură cu conceptul de masculin şi conceptul de feminin, îşi puse cămăşuţa de noapte a Bunicuţei şi se urcă în pat.

De cum intră pe uşă, Scufiţa Roşie spuse:

- Bunicuţo, ţi-am adus nişte snackuri fără sodiu şi fără grăsime, ca expresie a respectului faţă de rolul tău de matriarh înţelept şi preocupat de binele celorlalţi.

Din pat, lupul rosti cu blândeţe:

- Apropie-te, copila mea, ca să te pot vedea mai bine.

Scufiţa Roşie spuse:

- A, am uitat că eşti dezavantajată optic cu desăvârşire. Bunicuţo, dar ce ochi mari ai!

- Fiindcă au văzut multe şi au iertat multe, draga mea.

- Bunicuţo, dar ce nas mare ai - sigur, totul e relativ şi, fireşte, este atrăgător, în felul lui!

- Fiindcă a mirosit multe şi a iertat multe, draga mea.

- Bunicuţo, dar ce dinţi mari ai!

- Sunt mulţumit cu mine, de ceea ce sunt şi cine sunt, îi răspunse lupul şi sări din pat.Şi o înşfăcă pe Scufiţa Roşie în gheare, hotărât să o devoreze.

Scufiţa Roşie ţipă, nu pentru că ar fi fost înfricoşată de predispoziţia aparentă a lupului spre travesti, ci din cauză că îi invadase intenţionat spaţiul personal.Ţipetele ei fură auzite de o persoană care trecea prin zonă, de profesie tăietor de lemne (sau tehnician de combustibil lemnos, după cum prefera să i se spună). Când se năpusti în căsuţă, acesta remarcă imediat comportamentul inadecvat şi încercă să intervină. Însă, pe când ridica securea, pregătit să lovească, atât Scufiţa Roşie, cât şi lupul se opriră.

- Şi ce zici că ai de gând să faci? îl luă la întrebări Scufiţa Roşie.

Tehnicianul de combustibil lemnos clipi nedumerit şi se strădui să furnizeze o explicaţie, însă nu-i trecu prin minte nici un cuvânt.

- Auzi, să dai buzna aici ca un om din Neanderthal, agitându-ţi arma şi lăsând-o să te exprime! exclamă Scufiţa. Obsedatule! Specimenule! Cum îndrăzneşti să presupui că o femeie nu e în stare să-şi regleze singură conturile cu lupul, fără a fi nevoie de intervenţia unui bărbat?!

La auzul discursului pasionat al Scufiţei Roşii, Bunicuţa sări afară prin gura lupului, înşfăcă securea din mâinile tehnicianului de combustibil lemnos şi îi reteză scurt capul. După această grea încercare, Scufiţa Roşie, Bunicuţa şi lupul se simţiră uniţi de un anume sentiment al cauzei comune. Hotărâră să înfiinţeze un cămin alternativ bazat pe respectul reciproc şi pe cooperare şi trăiră împreună fericiţi în pădure până la adânci bătrâneţi.

Libearty - sanctuarul de ursuleti de la Zarnesti

In weekendul asta planuisem un Crai, cu urcare in creasta si plimbari prelungite. A tot plouat, si a stat si a mai plouat putin, asa ca dupa o scurta plimbare sambata pana la Spirla, pentru duminica ne-am orientat spre alte variante de petrecere a timpului.

Avem piscinaaaaaa

Inspiratia a venit de la o emisiune de la Realitatea, vazuta sambata seara la pensiune printre aburii bahici. Era vorba despre sanctuarul de ursi de la Zarnesti. Auzisem de el asa, printre altele, dar credeam ca e rezervatie...si cam atat. nimic spectaculos. Ei bine, nu. Treaba e mult mai complexa. Acolo se strang toti ursii maltratati si chinuiti din Romania, salvati din custi minuscule sau de la gradini zoologice falimentare. Unii provin - culmea - de la manastiri, unde sunt expusi "crestineste" in aceleasi conditii mizere ca sa atraga turisti. Turisti din aia care sa dea acatiste si bani, sa-si mai ia popa un mercedes...

Vulpea din fundal mai fura din mancare...

Acolo e si Mura, fosta vedeta a circului Globus, care dupa cativa ani de spectacol a refuzat sa mai coopereze. Norocul ei a fost ca directorul a fost dispus sa o lase sa traiasca, in loc sa o eutanasieze, cum se face la circ cu animalele care nu mai aduc bani. E si Max, ursul de la Peles cu care isi faceau turistii poze, orbit si cu dintii scosi de domnul de etnie rroma care il tinea in lant. Si asa mai departe, pana la 75 de chiriasi, care acum au in sfarsit parte de pensia bine meritata. Adica 70 de hectare de padure, hrana corecta, si libertate in masura in care e posibil. Problema e ca ursii astia nu o sa se mai poata intoarce niciodata in salbaticie, din cauza contactului indelungat cu omul. Asa ca vor fi tinuti acolo in conditii mai mult decat bune, pana la final.

Dar intrati pe la ei pe site: Libearty Zarnesti si vedeti acolo ce si cum.

Biletul de intrare este 40 de lei pentru adulti si 10 lei pentru copii, destul de piperat, dar eu ma gandesc ca banii astia macar se duc spre o cauza buna. Accesul e destul de usor, chiar la iesirea din orasul Zarnesti spre Rasnov e o tablita care indica drumul. Plimbarea printre ursuleti se poate face si cu trenuletul, si pe jos, si dureaza vreo ora jumate.Accesul e la 9, 10 si 11, cel putin vara, dar gazdele recomanda cu tarie ora 9, cand ursii primesc hrana si pot fi vazuti mai usor.

Aiurea prin Turcia no. 2 - Ihlara si orasele subterane

...si Cappadocia nu are doar casute scobite in turnulete de tuf vulcanic, la inaltime. Are si casute scobite sub nivelul solului, pentru diversitate, deh.

Ta-na-na-na

Mai precis, orasele subterane, pe mai multe nivele, cu aerisiri, puturi de apa, comunicatii, grajduri, toalete, cimitir (!!!), unele vizitabile si in zilele noastre. Cu totul sunt 36 de orase subterane, dar cele ce merita vizitate sunt Kaymakli - cel mai mare, si Derinkuyu - cel mai adanc. Cele doua stelute "underground", ca sa zic asa. au fost sapate de hititi, care se pare ca erau destul de scunzi, judecand dupa cat de des am dat cu capul de pragul de sus. 

Gaura de "toilet problem"

Dar au facut o treaba foarte buna. In Kaymakli aveau pana si vinarie, cu un put de ventilatie special ca sa nu omoare toata populatia cu gazele rezultate din fermentare. Derinkuyu, in schimb, era dezvoltat mai mult pe verticala, cu 20 de nivele (azi se viziteaza doar 8), rau subteran si 52 de puturi de ventilatie...adica wow...treaba asta a fost inceputa pe la 1400 i.e.n.... Mie mi-a starnit toata admiratia inginereasca. Oamenii aia aveau turnatorii de cupru in subteran, prese de ulei, scoli, biserici, grajduri, o viata intreaga. Adica, pune-l pe unu' azi sa proiecteze asa ceva, si vezi ce iese... 

Ihlara vadisi

Si am mai gasit ceva interesant pe acolo prin zona: Valea Ihlara. Imagineaza-ti, in plina zona arida si arsa de soare, colorata doar in gri si galbenul ierburilor uscate, sa dai de un canion adanc de o suta de metri si lat de cateva zeci, si cand cobori in el - cu totul alta lume. Un rau curat si rapid, vegetatie luxurianta, paduri de mesteceni...si nelipsitele pesteri sapate in stanca, de data asta sub forma de biserici pictate. E asa de mare diferenta fata de restul reliefului, si verdele atat de odihnitor, ca nu-ti vine sa mai iesi de acolo. Si poti sa nu iesi multa vreme, ca valea are 14 kilometri lungime, loc de plimbare din belsug. 

Una din bisericile din Ihlara

Poza de grup cu ceai

Fabrica de gozleme

Relax

Cea mai comoda intrare e prin satul Belisirma, unde poti lasa masina. Si o iei usurel pe langa rau, si te plimbi cat te tine cheful. Dar turcul e iscusit, si s-a prins cam care e momentul cand te lasa cheful, si a amplasat stategic acolo un loc de popas. Cu "fabrica" de gozleme, adica doua tanti care iti fac placintelele pe loc, cu ceai si cafea aromate, pe care le poti savura in niste chioscuri asezate chiar deasupra raului, cu canapelute si covoare. Te descalti, te asezi cu ceaiul in fata, lasi degetele sa pluteasca in apa...dar cu grija, sa nu te ciupeasca ratele cersetoare, care se comporta ca maidanezii de la noi. Paradis, ce mai...pe bune.

Una pe fata, doua pe dos...

In afara de asta, valea are cateva biserici sapate in stanca si pictate, destul de bine pastrate. Categoric merita vazute, dar dupa parerea mea marea atractie aici e natura verde si racoarea, nu neaparat istoria.

Cat despre alte chestii de vazut daca ajungi prin Cappadocia...episodul viitor.

Aiurea prin Turcia no. 1 - Cappadocia. Goreme si baloane.

In Cappadocia am fost anul trecut. Ea a fost principala tinta a calatoriei in Turcia, desi ne-am plimbat prin mai multe locuri, ca intr-un fel de circuit turistic. Si tot cu cortul si masina, dupa logica simpla ca mai bine dai banii pe alte placeri ale vietii decat pe cazarea la un hotel in care oricum petreci doar orele de somn.

Business local in Goreme

Goreme - "pe centru"

E drum lung cu masina pana acolo, nu poti ajunge intr-o singura zi. Noi am facut o pauza pe langa lacul Sapanca, dupa ce am depasit Istanbulul, si a doua zi am ajuns la Goreme, centrul de operatiuni. Unde ne-am apucat de cautat camping fain, si cum suntem norocosi, am gasit repede ceva frumusel si convenabil. Se numeste camping Dilek si e foarte aproape de centru, curatel si bun la pret. Si cu piscina, evident (acolo toate campingurile au piscina, la cat de cald e "accesoriul" asta fiind obligatoriu).

Goreme - muzeul in aer liber

Problema cazarii fiind rezolvata, ne-am putut concentra pe vizitat si mancat. Caci mancarea din Cappadocia e, dupa parerea mea si a tovarasilor de tura, cea mai buna din Turcia. Si se stie ca turcii nu mananca prost pe nicaieri.... Tot felul de terase micute, cu mancare variata dar cu un numitor comun: vinetele facute in absolut toate formele de agregare. Si toate delicioase. Acolo am prins si gustul de tahini (pasta de susan) amestecat cu miere, si de gozleme cu cartofi si spanac, preparate proaspat de niste tanti pe o plita ca o ciuperca chiar in fata ta.

Flagged

Si de vizitat, timp sa fie, ca ai ce vedea. Primul pe lista a fost muzeul in aer liber din Goreme, cu locuinte rupestre, de o celebritate pe deplin meritata si vizitat de o gramada de turisti, mai ales japonezi. Ca si toata zona, de altfel, muzeul asta a fost creat prin eruptiile succesive a doi vulcani din zona - Ergyies si Hassan. Astia au scuipat lava straturi-straturi, unele mai dense, altele mai poroase, dar toate usor de scobit si de modelat de mana omului si de fortele naturii. Omul era crestinul asuprit de arabul musulman si fortat sa se retraga in gaurelele facute cu manuta lui. Ma rog, dupa vizita in teren am aflat ca defapt crestinul asuprit din gaurica era hranit si adapat de toa

Zburand peste vita-de-vie

ta suflarea din satele alaturate (pline de oameni toleranti), si el nu facea cam nimic, asteptand iluminarea divina langa o cana cu vin. Soiul asta de om se numea troglodit (pe bune).
Pentru ca asta era principala cultura de acolo, si vita de vie inca se cultiva pe suprafete extinse. Dar sa le fie lor de bine...macar a ramas frumosul muzeu cu locuinte rupestre si tavane pictate, sa aiba japonezul ce poza. Toate vaile din zona sunt scobite in felul asta, modelate si de ape si de mana omului, cu un aspect nepamantesc, dar al naibii de frumos.

Asa se umfla balonul!

Balonisti cu diploma

Care aspect se vede cel mai bine din aer! Si cum turcul e intreprinzator, a rezultat cea mai mare gaselnita a zonei: zborul cu balonul cu aer cald. Pe care nu trebuie sa il rateze nimeni daca trece prin zona, chit ca face foamea trei zile ca sa stranga aia 120-130 de euro necesari. Deci, serios, nu e de trecut peste. Aventura incepe la 5 dimineata, inainte de rasaritul soarelui, si este absolut emotionant si fascinant sa vezi cum se ridica in aer simultan zeci sau sute de baloane colorate in lumina rasaritului. Pilotii sunt adevarati maestri, ocolind moatele de tuf specifice zonei la mustata si urcand si coborand prin vai, printre locuinte rupestre si bolovani de toate formele.La un moment dat te baga si prin curtea omului,

de zici ca mai ai putin si poti sari in piscina sa faci o baita matinala. Ce sa mai, una din aia de povestit la nepoti.

Pidgeon Valley

Si ca tot suntem sportivi, am mai facut si plimbari cu piciorul, nu doar aeropurtati. De exemplu, una pe asa zisa Vale a Porumbeilor, numita asa de la cuiburile lor facute in locuintele rupestre acum parasite. Si pe la oraselele invecinate Uchisar si Ortahisar, pline de gaurele si ele, si cu privelisti romantice. Si nu ne-am plictisit, si nici nu ne-au durut picioarele.

Despre restul aiurelii prin Turcia, in episodul viitor... (ca la o mie si una de nopti).

Vacanta in Grecia cu de toate. Episodul 2 - Samothraki

Se vede insulaaaaaaaa!

Samothraki, insula marilor zei.... si a caprelor, care in mod sigur depasesc in numar si importanta zeii cei mari. Cred ca e cea mai atipica insula greceasca, destul de departe de imaginile din cataloagele de turism de pe la noi. Nu tu plaje de nisip alb si fin, nu tu disco, nu tu club-lounge-buddha-cacamaca-whatever...

Dar sa o luam de la inceput. Adica de la coborarea in pas de alergare de pe Olimp, ca aveam de condus 400 km (din fericire nu eu, ci Vladut) pana la Alexandroupoli, de unde pleca feribotul. Si sunt doar doua plecari pe zi, ultima la 3 sau 4.

Kipos beach

Prindem feribotul, din fericire, ne urcam pe el, si incepem sa tropaim de nerabdare. Paranteza mica: e al dracu' de scump. Pe noi ne-a costat 69 de euro de masina (Land Rover) si 14.5 euro de caciula. E adevarat ca dureaza vreo doua ore jumate, dar tot mult mi se pare. Si mai e si riscul sa nu gasesti loc (recomand un telefon la +30.25510.24694 - compania de transport).

Pachia Ammos - plaja cu pseudo-nisip

Drumul de coasta, cu biciclisti

Asa arata apa. Pe cuvant!

Si ajungem. In Kamariotissa, singurul port al insulei, mandru detinator a doua ATM-uri pe strada principala, si a unicei benzinarii, undeva mai la periferie. In afara de asta, nimic spectaculos, un orasel-port dragalas, dar cam atat. Partea frumoasa apare cand parasesti orasul: soseaua ce urmareste conturul tarmului, trecand prin sate minuscule, boscheti si alte alea. Soseaua nu e circulara, se intrerupe pe o portiune unde stancile coboara direct in mare, in capetele ei fiind cele mai misto doua plaje ale insulei: Kipos, cu pietricele negre, si Pahia Ammos, singura plaja cu un asa-zis nisip. Ambele minunate, cu muntele in spate, peisaj de vis, apa limpede, pestici colorati...ce mai, paradis. Si ca sa ne intelegem, grecii sunt baieti intreprinzatori: pe plaja gasesti cateva sezlonguri cu umbrelute, si cel putin o kantina, sa-ti ofere o gustarica si o bauturica. Ce mi-a placut cel mai mult e lipsa muzicii. Mai precis linistea, cea atat de greu de gasit la noi...nu-ti urla nici o fufa in urechi, nu tu salam, nu tu bambi, candi sau mai stiu eu ce. Liniste. Minunat, nu?

La prajeala pe vaporas

Katarti

Astea sunt cele mai cunoscute plaje, dar nu singurele. Practic, tot malul marii e o plaja, intrerupta din cand in cand de stanci sau de vreo casuta. Intr-una din zile am facut turul complet al insulei cu vaporasul - recomand, barcuta se numeste Teodora, se ia din port de la Therma si costa 20 de euro de caciula, plecari in fiecare zi la 12, dureaza pana pe la 18, 18.30. Si turul asta include oprirea in doua golfulete linistite, la care nu prea se poate ajunge de pe uscat, pe numele lor Katarti si Vatos. Si care arata ca in filme. Vatos chiar are padurice, rau, si o grota care pleaca de pe plaja si iese in mare. Marea afacere a capitanului barcutei este faptul ca pe una din plajele astea doua unde te opreste incinge un gratar pe barcuta, cu souvlaki si carnati, de te scoate din apa de nas, cu toate aromele alea. Si berica rece pe langa...ce mai, exact ce iti trebuie pe la ora aia cand incepe sa te inghesuie foamea... Am zis ca grecii se pricep la turism, nu?

Vatos

Kremasto

Pe langa balaceala, turul insulei iti mai ofera si alte privelisti, cum ar fi cascada Kremasto, care aterizeaza direct in mare de pe niste stanci verticale, si tot felul de stanci mai spectaculoase sau nu. Si iti vezi si campingul din larg, chestie de care au profitat niste pustani: grabiti sa ajunga acasa, au sarit de pe barca si au inotat pana la cort.

Asa, ca am uitat sa zic de cazare: noi am stat la camping Varades.

Camping Varades

Exista doua campinguri, amandoua cu plata. Am inteles ca in trecut era un loc de freecamping, dar acum nu mai e, toata camparea e cu taxa. Ambele campinguri sunt la 2-3 kilometri de Therma, diferenta fiind ca unul are curent electric si celalalt nu. Bine, mai sunt si alte diferente, cum ar fi concentratia de hipioti, dar astea sunt irelevante. De hipioti oricum dai peste tot pe insula, si sunt tare dragalasi in felul lor. Noi am stat la ala mai linistit si cu curent electric, dar mai departe de magazine. Avand masina, nu ne lovea prea tare faza asta. Pe ei, hipiotii, in schimb, cred ca ii cam deranja distanta, ca toti faceau autostopul pe acolo. Insula asta e ideala de bicicleta, zic eu. Distantele sunt mici, si feribotul scump pentru masina. Unde mai pui ca la bicicleta mai faci si tu putin efort si reusesti sa digeri calamarul...

Paranteza: nici cu masina nu e chiar asa nasol: nu-ti pune nimeni fiola. Ca deh, caldura mare, mancare buna, bei si tu o berica, o retsina... Am impresia ca grecii nu se streseaza deloc cu asta. In fond, daca faci vreo nefacuta, nici nu ai unde sa fugi. Sunt doar doua curse de feribot pe zi...

Therma

Revenind la cazare, sunt si hoteluri, si pensiuni la care sa stai, unele foarte aratoase. Nu sunt toate pe net, doar cele mari, dar sunt convinsa ca daca ajungi la fata locului fara rezervare nu ramai necazat.

Casa in Chora

Centrul vietii de noapte este in mod clar orasul Therma. Are o terasa mare-mare in centru, supermarketuri, o gramada de tarabute cu bijuterii, rochite, gentute si alte alea, terase, mici pensiuni, si o baie termala. Acolo se aduna toata lumea de la campinguri seara sa mai schimbe impresii, sa mai bea bere, sa mai cumpere una alta. Atmosfera e foarte boema, lumea relaxata. Se organizeaza workshopuri de masaj, dans, capoeira, se fac baloane de sapun, se canta, viata e frumoasa.

Ouzeria

Centrul oficial si administrativ, in schimb, este frumosul orasel de munte Chora. Ca am uitat sa zic ca insula asta are munte, unul de vreo 1600 de metri, care ocupa mare parte din suprafata ei. Chora arata ca in vederi, casute mici si albe raspandite pe o coasta de munte, cu terase micute si multe pisici. Si hortensii enorme peste tot. Am facut conversatie cu patronul uneia dintre terase, tipul fusese prin Bucuresti in anii 90 si culmea, ramasese placut impresionat. Eu am fost si mai placut impresionata cand am gasit bere Schlenkerla pe meniu!!! Si alta chestie misto: Vladut avea pofta de ouzo, l-a intrebat pe patron daca are, si domnul respectiv ne-a trimis la alta crasma care servea ouzo la modul traditional, cu gustarele asortate. Deci fiecare are feliuta lui si nu fura clientii celuilalt.

Fonias: cascada 2

Fonias: cascada 4. ieiiii

Revenind la natura, insula asta e binecuvantata cu rauri. Multe rauri care coboara de pe muntele cel inalt direct in mare, si pe cel putin doua din ele sunt cascade. Cele de pe raul Fonias sunt cele mai cunoscute, patru la numar, si se ajunge la ele relativ usor pe o potecuta ce incepe de la malul marii. Sub fiecare cascada se formeaza un lac micut in care poti inota, lucru foarte placut dupa ce ai transpirat pe drumul in sus. Prima e in mod evident cea mai aglomerata, dar pana la ultima nu se incumeta asa multi, deci te poti bucura de o baie linistita intr-un peisaj rupt din filme. Mai e o cascada absolut superba pe raul aferent satului Xiropotamos, sat ce detine o taverna in centru cu cele mai bune vinete din istoria vinetelor. Stapanii tavernei habar n-au de alta limba in afara de greaca, dar asta nu a fost o piedica in calea apetitului crescut dupa baita.

Cascada din Xiropotamos

A, si apropos de mancare: am dat intamplator peste un restaurant cu specific capresc, urmarind un semn de pe sosea care ne trimitea la 3 kilometri spre mijlocul insulei. Si dupa ceva drum prin paduri, ajungem la o parcare intesata de masini, ce deservea o crasma la care am stat la coada un sfert de ora sa prindem masa. Bine, era si sfanta Maria, cand tot grecul iese cu familia la masa. Si...urmeaza capra in toate formele de agregare, delicioasa si proaspata, de abia ne-am mai tarat burtile pana la masina. Ca indiciu, semnul ala cu 3 kilometri e undeva intre Therma si plaja Kipos...

Flamanzii

Cat despre marii zei, ce-i al lor e al lor. Au ditamai templul cu sit arheologic si muzeu, la care se lucreaza cu bani europeni. Macar astia isi vad interesul si nu lasa istoria in paragina.

Concluzie: minunatie! Liniste si salbaticie, fara turism de masa, apa limpede si calda, pesti frumosi in mare si gustosi in farfurie, peisaje de o frumusete rara, cascade... pe mine m-a convins. Grecia deja arata altfel in ochii mei.