Aiurea prin Turcia no. 1 - Cappadocia. Goreme si baloane.

In Cappadocia am fost anul trecut. Ea a fost principala tinta a calatoriei in Turcia, desi ne-am plimbat prin mai multe locuri, ca intr-un fel de circuit turistic. Si tot cu cortul si masina, dupa logica simpla ca mai bine dai banii pe alte placeri ale vietii decat pe cazarea la un hotel in care oricum petreci doar orele de somn.

Business local in Goreme

Goreme - "pe centru"

E drum lung cu masina pana acolo, nu poti ajunge intr-o singura zi. Noi am facut o pauza pe langa lacul Sapanca, dupa ce am depasit Istanbulul, si a doua zi am ajuns la Goreme, centrul de operatiuni. Unde ne-am apucat de cautat camping fain, si cum suntem norocosi, am gasit repede ceva frumusel si convenabil. Se numeste camping Dilek si e foarte aproape de centru, curatel si bun la pret. Si cu piscina, evident (acolo toate campingurile au piscina, la cat de cald e "accesoriul" asta fiind obligatoriu).

Goreme - muzeul in aer liber

Problema cazarii fiind rezolvata, ne-am putut concentra pe vizitat si mancat. Caci mancarea din Cappadocia e, dupa parerea mea si a tovarasilor de tura, cea mai buna din Turcia. Si se stie ca turcii nu mananca prost pe nicaieri.... Tot felul de terase micute, cu mancare variata dar cu un numitor comun: vinetele facute in absolut toate formele de agregare. Si toate delicioase. Acolo am prins si gustul de tahini (pasta de susan) amestecat cu miere, si de gozleme cu cartofi si spanac, preparate proaspat de niste tanti pe o plita ca o ciuperca chiar in fata ta.

Flagged

Si de vizitat, timp sa fie, ca ai ce vedea. Primul pe lista a fost muzeul in aer liber din Goreme, cu locuinte rupestre, de o celebritate pe deplin meritata si vizitat de o gramada de turisti, mai ales japonezi. Ca si toata zona, de altfel, muzeul asta a fost creat prin eruptiile succesive a doi vulcani din zona - Ergyies si Hassan. Astia au scuipat lava straturi-straturi, unele mai dense, altele mai poroase, dar toate usor de scobit si de modelat de mana omului si de fortele naturii. Omul era crestinul asuprit de arabul musulman si fortat sa se retraga in gaurelele facute cu manuta lui. Ma rog, dupa vizita in teren am aflat ca defapt crestinul asuprit din gaurica era hranit si adapat de toa

Zburand peste vita-de-vie

ta suflarea din satele alaturate (pline de oameni toleranti), si el nu facea cam nimic, asteptand iluminarea divina langa o cana cu vin. Soiul asta de om se numea troglodit (pe bune).
Pentru ca asta era principala cultura de acolo, si vita de vie inca se cultiva pe suprafete extinse. Dar sa le fie lor de bine...macar a ramas frumosul muzeu cu locuinte rupestre si tavane pictate, sa aiba japonezul ce poza. Toate vaile din zona sunt scobite in felul asta, modelate si de ape si de mana omului, cu un aspect nepamantesc, dar al naibii de frumos.

Asa se umfla balonul!

Balonisti cu diploma

Care aspect se vede cel mai bine din aer! Si cum turcul e intreprinzator, a rezultat cea mai mare gaselnita a zonei: zborul cu balonul cu aer cald. Pe care nu trebuie sa il rateze nimeni daca trece prin zona, chit ca face foamea trei zile ca sa stranga aia 120-130 de euro necesari. Deci, serios, nu e de trecut peste. Aventura incepe la 5 dimineata, inainte de rasaritul soarelui, si este absolut emotionant si fascinant sa vezi cum se ridica in aer simultan zeci sau sute de baloane colorate in lumina rasaritului. Pilotii sunt adevarati maestri, ocolind moatele de tuf specifice zonei la mustata si urcand si coborand prin vai, printre locuinte rupestre si bolovani de toate formele.La un moment dat te baga si prin curtea omului,

de zici ca mai ai putin si poti sari in piscina sa faci o baita matinala. Ce sa mai, una din aia de povestit la nepoti.

Pidgeon Valley

Si ca tot suntem sportivi, am mai facut si plimbari cu piciorul, nu doar aeropurtati. De exemplu, una pe asa zisa Vale a Porumbeilor, numita asa de la cuiburile lor facute in locuintele rupestre acum parasite. Si pe la oraselele invecinate Uchisar si Ortahisar, pline de gaurele si ele, si cu privelisti romantice. Si nu ne-am plictisit, si nici nu ne-au durut picioarele.

Despre restul aiurelii prin Turcia, in episodul viitor... (ca la o mie si una de nopti).