Padina lui Calinet - tura de mai

Ne uitam de jos la "dusman"

O tura frumoasa la coltari si vreme buna, care ne-a plimbat o zi intreaga de mai (s-a nimerit sa fie chiar 1 mai muncitoresc, cred ca a fost cea mai buna celebrare prin munca). Doi indivizi plini de elan, eram...

Ascunsa

Deci, plecarea dis-de dimineata de la Plaiu Foii, tropaiala vreo doua ore prin padure, pana ajungem la izvorul lui Orlovski. Cam secat, saracu', dar a prins bine, avand in vedere cata apa e prin Crai, si ce zi lunga aveam in fata. Dupa pauza de hidratare, urmeaza urcarea pe grohotisul ala nesuferit de sub Malu Galben, stanca de deasupra lui, si iar tropaiala prin padure pana la Ascunsa. Loc de odihna, poze si aduceri aminte...

De la ascunsa, ne intoarcem pe acelasi drum cateva zeci de metri, si prindem intrarea in Braul de Mijloc, o potecuta destul de vizibila. Am impresia ca a inceput sa fie destul de frecventat braul, parca e din ce in ce mai adanca poteca asta.

Inceputul Scarii de Fier

Cateva minute, si ajungem la Scara de Fier. Deja se vede valea, Padina lui Calinet, insorita si cu zapada exact cat trebuie. Imi aduc aminte cat mi-au tremurat macaroanele prima data cand am coborat scara asta. Prima impresie e destul de intimidanta - sunt ceva zeci de metri verticali, cu 3-4 trepte metalice prinse in stanca si care nu arata chiar la prima tinerete, urmate de niscai lanturi, senzatie intarita de faptul ca dupa ce o cobori gasesti alta treapta pravalita cu tot cu bolovanul ei in grohotisul de jos... Insa doar prima data e mai greu, dupa aia te gandesti ca ai mai facut-o, si ca n-o sa pice taman acum, cu tine...

Cu priveliste

Si ajungem la baza vaii, intregi si entuziasti. Echiparea cu coltari, ca zapada aveam cat incape, si urcarea, ce mai... Zapada buna, ferma, nelipicioasa, soare intens, caldura de tricou, conditii ideale. Cam pana la mijlocul vaii, cand dupa un zgomot discret, incepe sa curga pe langa noi un raulet de avalansa. Nu era lata, cam un metru, si a curs linistit la vale pret de cateva minute. Dar recunosc ca imi cam inghetase inima...

A lasat o urma frumoasa, cam ca aia cand te dai cu plasticul pe partie... Partea buna e ca pe urma tasata de avalansa se urca mult mai usor cu coltarii, ceea ce am si facut, cu urechile ciulite sa nu vina si sora ei mai mare. Dar n-a venit, ziua era frumoasa in continuare, si am tot urcat, si-am mai urcat, pana am ajuns in creasta. Si a meritat fiecare pas, pentru privelistea minunata, si pentru valea in sine.

Iesim in saua Calinetului, intre Timbalul Mic si Timbalul Mare. Ochim Ascutitul, punem cap-compas pe el, si tropa-tropa, ce deja se facuse tarziu. Pauza scurta, poze si ciocolata, si in jos via Diana... unde am ajuns pe intuneric si cu o foame de lup. Dar asta se rezolva usor...

Poze mai jos.

Se vede toata valea...

La munca

Si capra, tot la munca...

Avalansa, in timpul curgerii. Eu ma ascundeam dupa bolovan

Urmele lasate de avalansa.  Comod, nu?

Se vede saua Calinetului

In sfarsit, in creasta

Poiana Zanoaga, Piatra Mica, Magurile Branului, Bucegii.... priveliste, dom'le...

Se vede Ascutitul

Si...final de tura

Bucegi - aripa de vest

Refugiul din saua Strunga

Am profitat de noiembrie asta lung si bland, si am fugit intr-o duminica in Bucegi. Nu numai noi, judecand dupa multimea de biciclisti intalnita pe drum...

Pentru ca trupa era mare, si lenea noastra pe masura, am ales un traseu scurt, dar plin de bucurii vizuale. Am parcat la Padina - drumul de acces e mai bun decat speram, cu ocolirea asfaltata a lacului de la Bolboci, si doar putine zone de drum de pamant. Am vazut si ca s-a amenajat turbaria Laptici, ceva similar cu tinovul Mohos de la Sfanta Ana... Intra la planuri de viitor.

Printre stane

La Padina ne-am debarcat, echipat, si am demarat spre saua Strunga. Pret de vreo ora urcarea, printre stane parasite acum, ca vine iarna. Soare cu nori si vanticel insistent. Dar ajungem repede sus, trecem pe langa refugiul micut din sa si ne repezim sa facem poze pe partea cealalta, spre Crai, pentru ca peisajul e magnific. Se vede hat-departe, lectie de geografie...

Dupa desfatarile vizuale de rigoare, urcam spre Coltii Tapului si continuam plimbarea pe "aripa vestica" si calcaroasa a Bucegilor. Mi se pare total nedrept ca zona asta e atat de putin vizibila in comparatie cu cracul de est al potcoavei. Cu exceptia a doi rataciti in saua Strunga, nu am mai intalnit pe nimeni. Nu ca ma plang... dar pun pariu ca pe la Babele, Omu, Piatra Arsa era manifestatie.

Privelistea minunata din Strunga

Planul initial era sa coboram pe valea Doamnelor, dar cum socoteala de acasa rar se potriveste cu aia din teren, am scurtat pe "nemarcate" pe valea Batranei, pana la intrarea de sus a Horoabei, dupa care am prins drumul de stana care ne-a scos la confluenta cu Doamnele. O coborare lina si placuta, dar cu peisaj.



Am ajuns inapoi la Padina exact cand apunea soarele, ne-am umplut burtile la cabana (in continuare e mancare ieftina si buna), si...inapoi acasa.

Pozele mai jos.

Pe Ciucas cu radioamatorii

Sa incepem cu inceputul.

Repetorul in cauza

La concursul de alergare montana "Ciucas Trail Running" de toamna asta, un grup de radioamatori - Vlad e unul din ei - a instalat un repetor pe munte, pentru usurarea comunicatiilor in timpul concursului, si pentru eventualele situatii de urgenta (tot ei au facut de straja si in check pointuri, sa numere oitele ratacite pe munte). Repetorul asta e o chestiune destul de complexa, cu antena, panouri solare, echipamente de transmisie si receptie, baterii etc. Greu de carat, greu de montat... s-au chinuit ceva cu el. Am fost si eu pe acolo, pentru sustinerea morala - evident - si am degerat cu totii, dar cu spor. Jucaria a functionat aproape pe durata intregului concurs. Aproape, zic, pentru ca fiind alimentat de soare, si soarele cam lipsea... eh. Aproape.

Munca in echipa

Si eu, evident..

Si acum, la vreo luna de la fericitul eveniment, repetorul n-a mai vrut sa coopereze. Asa ca grupul vajnic de radioamatori, cu adaugiri si imbunatatiri, a plecat iar sus la munte sa repare minunea tehnicii.

Spre deosebire de prima tura, de data asta a fost soare si frumos, cu niste peisaje cum numai in Ciucas poti gasi. Gasca vesela si eterogena, reparatia multa mai usoara decat instalarea initiala, si cu victorie in final. Pozele, ca de obicei, spun mult mai multe decat cuvintele.

Tigaile, in toata splendoarea lor

Mai si mananca omul...

Nori de vreme buna

Cascarabeta in soare bland de noiembrie

Echipa: Vlad, eu, Simona, Mihai, Corina, Razvan, Aurel, Octavian face poza si Fane e in spate

Piatra Mare de noiembrie

Bruno cel lenes

Am aflat de la colegul Alex ca s-a reparat canionul 7 Scari... Mie imi placea si inainte, asa rupt cum era,  avea farmecul de Indiana Jones. Dar daca tot l-au facut frumos, si tot e inca vreme buna in noiembrie, am dat o fuga sa vedem minunea.

In teorie, sambata 2 noiembrie era gratis, dar de duminica 3 era cu plata, 10 lei (5 pentru copii). Am zis ca sambata o sa treaca puhoiul si mai bine mergem duminica, pe liniste. Teapa... si duminica a fost gratis. Bine pentru portofelul multimii, prost pentru linistea sufleteasca. Intr-un fel e incurajator sa vezi ca atata lume merge pe munte.

Aglomeratie

Canionul arata foarte bine acum, s-a facut si curatenie odata cu instalarea podurilor si scarilor noi, si din punctul meu de vedere merita sa platesti o taxa pentru lucrurile facute bine. Podurile noi par foarte solide, podestele sunt din gratar metalic solid, trepte zdravene, o mica trecere cu rondele de busteni, o amenajare in susul canionului pentru a retine bustenii adusi de viituri...e foarte ok. Au refacut si cabanuta de la intrarea in canion, unde gasesti acum "refreshments" si bere, plus bancute noi pentru lenesi. Probabil acolo se taie si biletele. Am auzit si pareri, ca e mult 10 lei, ca nu ar trebui sa dai bani ca sa vizitezi muntele... Si asta e adevarat. Dar daca numai asa se poate face ceva frumos, asta e...

Dupa canion, am urcat pe triunghi albastru, urmat de banda rosie si banda albastra, spre Pestera de Gheata. Pestera debuteaza de fapt cu un fel de crapatura in munte cu mici saritori ascendente, usor de trecut, dupa care urmeaza unele mai mari care coboara. Prima e echipata cu cablu, dar mai departe nu am ajuns. Din povestiri se pare ca oricum nu mai era mult de mers. Dragalasa, zic. Nimic extra, dar a rupt ritmul si a solicitat si alte grupe de muschi.

La coborare nu am gasit drumul prin Sirul Stancilor, care ne-ar fi dus direct inapoi la Dambul Morii, asa ca am luat-o pe varianta mult mai lunga pe banda albastra spre Bunloc. Unde am ajuns exact cand se intuneca, si am prins o panorama frumoasa cu luminile Brasovului. Si da-i in jos...

Mai multe poze mai jos.

Scara cea mare

Intrarea in Pestera de Gheata

Brasov by night