Kiwi Ariciul: Padina lui Calinet

Ne uitam de jos la "dusman"

O tura frumoasa la coltari si vreme buna, care ne-a plimbat o zi intreaga de mai (s-a nimerit sa fie chiar 1 mai muncitoresc, cred ca a fost cea mai buna celebrare prin munca). Doi indivizi plini de elan, eram...

Ascunsa

Deci, plecarea dis-de dimineata de la Plaiu Foii, tropaiala vreo doua ore prin padure, pana ajungem la izvorul lui Orlovski. Cam secat, saracu', dar a prins bine, avand in vedere cata apa e prin Crai, si ce zi lunga aveam in fata. Dupa pauza de hidratare, urmeaza urcarea pe grohotisul ala nesuferit de sub Malu Galben, stanca de deasupra lui, si iar tropaiala prin padure pana la Ascunsa. Loc de odihna, poze si aduceri aminte...

De la ascunsa, ne intoarcem pe acelasi drum cateva zeci de metri, si prindem intrarea in Braul de Mijloc, o potecuta destul de vizibila. Am impresia ca a inceput sa fie destul de frecventat braul, parca e din ce in ce mai adanca poteca asta.

Inceputul Scarii de Fier

Cateva minute, si ajungem la Scara de Fier. Deja se vede valea, Padina lui Calinet, insorita si cu zapada exact cat trebuie. Imi aduc aminte cat mi-au tremurat macaroanele prima data cand am coborat scara asta. Prima impresie e destul de intimidanta - sunt ceva zeci de metri verticali, cu 3-4 trepte metalice prinse in stanca si care nu arata chiar la prima tinerete, urmate de niscai lanturi, senzatie intarita de faptul ca dupa ce o cobori gasesti alta treapta pravalita cu tot cu bolovanul ei in grohotisul de jos... Insa doar prima data e mai greu, dupa aia te gandesti ca ai mai facut-o, si ca n-o sa pice taman acum, cu tine...

Cu priveliste

Si ajungem la baza vaii, intregi si entuziasti. Echiparea cu coltari, ca zapada aveam cat incape, si urcarea, ce mai... Zapada buna, ferma, nelipicioasa, soare intens, caldura de tricou, conditii ideale. Cam pana la mijlocul vaii, cand dupa un zgomot discret, incepe sa curga pe langa noi un raulet de avalansa. Nu era lata, cam un metru, si a curs linistit la vale pret de cateva minute. Dar recunosc ca imi cam inghetase inima...

A lasat o urma frumoasa, cam ca aia cand te dai cu plasticul pe partie... Partea buna e ca pe urma tasata de avalansa se urca mult mai usor cu coltarii, ceea ce am si facut, cu urechile ciulite sa nu vina si sora ei mai mare. Dar n-a venit, ziua era frumoasa in continuare, si am tot urcat, si-am mai urcat, pana am ajuns in creasta. Si a meritat fiecare pas, pentru privelistea minunata, si pentru valea in sine.

Iesim in saua Calinetului, intre Timbalul Mic si Timbalul Mare. Ochim Ascutitul, punem cap-compas pe el, si tropa-tropa, ce deja se facuse tarziu. Pauza scurta, poze si ciocolata, si in jos via Diana... unde am ajuns pe intuneric si cu o foame de lup. Dar asta se rezolva usor...

Poze mai jos.