Kiwi Ariciul: Vacanta in Grecia cu de toate. Episodul 1

Castelasul Platamonas, destul de bine conservat

In continuarea seriei "vacante cat mai complexe", am incercat marea (Greciei) cu degetul anul asta. Tot in formatie de trei: Vlad, Cristina si cu mine. Dar cum Turcia de vara trecuta ni s-a parut prea epuizanta, de data asta am zis sa o lasam mai moale, dar nu chiar de tot, evident: macar un munte mic-mic-mic, la insistenta mea, si dupa aia mare pentru restul lumii, plaja, stropeala, pesti, mancare si ce-or mai vrea ei. Ca eu ma satisfac cu Olimpul si-mi ajunge.

De satisfacut, nu prea a fost cazul, abia mi-a deschis apetitul. Dar nu ma plang, a fost tare fain per ansamblu...

Marea cea frumoasa de sub muntele si mai frumos

Cum am zis ca punem muntele la inceput, hotaram ca ne stabilim intai undeva la poalele lui, la malul marii, dar nu la Paralia Katerini - doamne fereste...acolo nu mai calc. Am zis! Am ales zona de langa castelul Platamonas (Neos Panteleimonas), si bine am facut. Camping misto - Arion se numeste (recomand), mare calda si limpede, tot ce ii trebuie turistului.

Diva din manastire. Innapropriate :)

Dupa o zi de balaceala si alta de vizitat Meteora, (ma rog, trei meteore, ca de restul ne-a fost lene sau erau inchise si nici nu suntem noi asa piosi), ne facem vant si o luam spre munte. Traseul clasic: lasat masina in parcarea de la Prionia la 1100 metri altitudine, rucsacul in spate si hai in sus.

Cu piciorusele la aer - Refuge A

3 ore pana la refugiul A, care numai refugiu nu e: lux ca in Alpi, mancarica buna, berica si mai buna, intrare permisa numai cu papuci, dus!!! rece, ce-i drept. 12 euro de persoana, cu cearceaful de acasa, stingerea la 10, curat si civilizat. Urcarea printr-o frumoasa padure de pini, mega-amenajata cu trepte de lemn, sa nu cumva sa se impiedice turistul. Cam prea amenajata, parca. Si intalniri destul de dese cu transportul de marfa - catarii ce ne carau berica! Si de care trebuie sa te feresti, ca vin si calca totul in picioare. Deh, prioritate bericii....

Sus, sus, sus...

Deci, dupa aproape trei ore, ajungem sus, ne cazam, ne apucam de umplut burtile cu tot felul si nani.

A doua zi ne trezim devreme (ca toata lumea), mancam, ne echipam si o luam in sus. Tanti de la receptie neasigura ca o sa avem "perfect weather", chestie care parea cam trasa de par, vazand norii care se adunau.... Dar cum pornisem sa facem o treaba...

Vin norii

Pana am ajuns pe varful Skala, norii se adunasera deja. Si frig ca naiba, noi in pantaloni scurti...si da-i si lupta... Se mai intrezarea ceva printre nori, dar treaba nu parea prea optimista. In rest, poteca foarte vizibila, marcajul ok, nici un motiv de plangere. Pe varf, un grup de nordici blonzi care au renuntat la ascensiunea pe Mitikas cand au vazut ce urmeaza ( si noi am zis merci, ca nu e prea amuzanta aglomeratia pe partile cu 4x4). Noi mergem mai departe.

Au venit norii...

De emotia catararii, ne trece si frigul. Si se face si vremea mai buna, incet-incet. Dupa vreo 30-45 de minute de pus la treaba toate cele patru membre, ajungem pe varful Mitikas - cel mai inalt din Greciaaaaaaa! si ajungem 4 in loc de 3, ca mai pescuim o duduie ce renuntase la doua minute de varf, descurajata de prieten. Nu face nimic, i-am livrat-o noi. Parea multumit, dar nu din cale-afara.
Intre timp se si inseninase, am facut pozele de rigoare, ne-am pupat si ne-am incurajat. A mai aparut si un muresean care vorbea singur (dupa aia am vazut ca avea un GoPro pe cap). Si o luam in jos, pe culoarul Louki Mitikas. Arata destul de impresionant cand te uiti de sus, 250 metri diferenta de nivel, aproape vertical. Nu e foarte dificil, cu un pic de atentie il cobori fara palpitatii. Dar arata intr-un mare fel.

Mitikas

Ajungem in toate piesele jos in Zonaria - poteca ce trece pe sub varfuri, pe curba de nivel, aruncam o ultima privire in sus sa vedem pe ce grozavie am coborat, si cap-compas Platoul Muzelor. Pe numitul platou sunt 2 refugii, SEO si Kristos Kakalos (funny, nu-i asa?), iar la primul se mananca bine si se gasesc bericile meritate dupa ascensiune.

Muzele, cu refugiile SEO si KK

Si inapoi spre refugiu...coborarea e intotdeauna cea mai plicticoasa, dupa ce trece adrenalina de varf. Gasim si o limba de zapada, ca sa fie meniul complet. Si, evident, gasim si romani la refugiu: Radu Teodorescu, cu fratele si cainele. Asa ca avem cu cine povesti la un vin rosu si o maslina cu oregano. Pe la 10 intram in perioada de nani regulamentar, si dimineata ne asamblam bagajul si fuguta in jos, ca trebuie sa prindem feribotul de Samothraki, si e ceva de condus pana acolo.

Zonaria

Concluzii: merita. Serios, chiar merita. Un munte superb, acces rapid si facil, ai ce vedea, ai ce face. Noi am stat 2 nopti la refugiu ca ne-am rasfatat si am combinat cu plecarea spre Samothraki, altfel o singura noapte e taman bine. Am auzit si de diversi care nici nu au dormit pe munte, s-au sculat devreme si l-au dovedit pana seara. Dar parca n-are rost...merita si Zeus putin respect, nu?

Mai multe poze mai jos...