Aiurea prin Turcia no. 6 - Pamukkale si Efes

Imi place sa-mi aduc aminte de Pamukkale acum, cand e frig afara (ma rog, sau imi e mie frig). Caldura de acolo o s-o tin minte multa vreme. Genul ala care radiaza de peste tot, si de sus si din piatra alba de jos, si te coci ca o gaina la foc mic. Norocul cu Pamukkale e ca nu trebuie sa te coci in suc propriu, ca au ei apa...

Descaltarea!

Desi e mega-turistic, Castelul de Bumbac (asta inseamna Pamukkale) e unul din locurile de care iti aduci aminte cu placere multa vreme. Si de neratat, pentru ca arata intr-un mare fel. Dovada pozele de mai jos.

Trebuie sa intri descult, castelul e alb si curat si ar fi pacat sa-l murdaresti cu baschetii. E un nenea la poarta care se asigura ca intri cu slapii in mana. Si spre deosebire de noi, neinspiratii, e musai sa-ti iei costumul de baie, altfel o sa regreti amarnic. Eu am regretat.

Cu picioarele la apa

Pamukkale e un complex de piscine albe din travertin, prin care curg izvoare termale colorate in albastru pastelat. Totul arata atat de frumos ca nu-ti vine sa crezi ca nu e facut de mana omului. Si ti-e ciuda ca nu esti singur, si ca in poze iti apar vrei, nu vrei o gramada de personaje burtoase (sau nu) care iti strica poezia.

Pestici mici-mici. Hrapareti

Deasupra sunt ruinele orasului antic Hierapolis, maricel se pare la vremea lui. Se pot vizita si acum, cu tot cu celebra Piscina a Cleopatrei, unde poti inota printre coloane antice...contra cost, bineinteles, ca nimic nu-i gratis... Si tot contra cost poti sa-ti aranjezi pedichiura intr-un bazin cu pestisori hrapareti care iti ciugulesc tot ce prind pe la degetele. Senzatia e interesanta, un fel de gadilitura combinata cu furnicatura, si aia micii par tare flamanzi. Nu pot zice ca am vazut mare diferenta, dar in mod clar e o treaba ce merita incercata macar odata in viata. De curiozitate.

Apa si berbecul

Ruinele orasului, in sine, nu m-au impresionat asa tare, e plina Turcia de bolovani claditi de om unul peste altul. Pe cand Castelul de Bumbac - nu-i asa ca-i altceva?

Ei, si dup-aia am fost la Efes, pentru inca o portie de bolovani. Fain, nu zic nu. Cald, bineinteles, de se topeau si zeii aia din marmura, d-apai eu, biata muritoare. Care suspinam dupa o bere rece, brusc devenita refractara la orisice urma de cultura. Caldura mare, monser...